Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 23 noiembrie 2011

Sapunuri VERUM

           De curand am descoperit  niste sapunuri 100% naturale, handmade, si ce-am zis- sa le incerc, nu?!  Ei bine, am comandat unul exfoliant si unul purificator.

   Astazi, dupa cateva zile de asteptare am primit sapunurile mult dorite. 

   Primul, in ordinea in care le-am folosit, Sapunul Verum Exfoliant- iata ce spune producatorul:

Sapun 100% natural obtinut prin saponificarea la rece a cinci uleiuri vegetale: de palmier, de cocos, de masline, de floarea soarelui si din samburi de struguri. Cu adaos de coaja de portocale macinata, praf de scortisoara, pudra de cacao, pulbere din seminte de grapefruit, in combinatie cu uleiuri esentiale de portocala si de scortisoara. Sapunul Verum Exfoliant se foloseste cu rezultate foarte bune in combaterea celulitei si este recomandat a fi folosit inaintea unui sapun de catifelare sau relaxant.
                                           
     Parerea mea: este extraordinar, este foarte  cremos, desi este exfoliant  nu am simtit particulele de  fructe si seminte macinate, in schimb am simtit din plin mirosul.  Desi apa de la retea pe care o folosesc uzual este deosebit de dura si de obicei nu-mi permite sa folosesc sapun solid (se aduna, nu face spuma), acest sapun are o compozitie deosebit de echilibrata, are putere de curatare, nu usuca tenul, il face deosebit de fin.  Impresia dupa prima folosire este favorabila, nu-mi mai venea sa ma clatesc, mirosul este super, spuma deosebit de moale si cremoasa, ce mai, o placere!
  Al doilea sapun l-am inceput tot astazi, n-am mai avut rabdare, curiozitatea a fost enorma!
  Sapunul Verum Purificare, iata ce spune despre acesta producatorul:
 Este un sapun pentru persoanele cu ten acneic sau predispus la diverse forme de infectare. Adaosurile de spirulină si de ulei de soia, combinate cu uleiurile esentiale de lavanda, de tea tree (arbore de ceai) şi de melisă (roiniţă) fac din acest sapun un aliat de nadejde in lupta pentru obtinerea unui ten curat. Sapunul Verum Purificare este recomandat a fi utilizat dupa spalarea in prealabil cu un sapun exfoliant (scrub).

                                                                  

    Parerea mea: acest sapun are o tenta spre medicinal (sper sa nu se inteleaga gresit!), are aceeasi   putere de curatare, este un sapun moale(si nu vorbesc aici de consistenta!), cremos, dar la acest sapun fata de primul intervine in plus si senzatia ca acest sapun “lucreaza”. Am urmat sfatul producatorului si l-am folosit dupa folosirea sapunului exfoliant, cu siguranta  aceasta a potentat efectul celui de-al doilea sapun.  Eu am un ten cu problem, gras, cu tendinte acneice, comedogenice, deci sapunul mi se adreseaza.  Am facut si un “experiment”.  Fiind deosebit de cremos, am acoperit fata cu spuma bogata si am lasat sa actioneze 1-2 minute.  Evident ca m-am rasfatat, a fost o placere sa fiu invaluita in mirosul deosebit de al sapunului exfoliant, dar la fel de interesant si placut a fost si al acestuia.  As vrea sa redau in cuvinte si impresii despre mirosul acestor sapunuri, dar m-am gandit ca mirosurile sunt subiective si nu doresc sa creez o anumita impresie pe baza experientei mele. Prefer sa las curiozitatea sa functioneze la fiecare dintre voi, sa va stimuleze sa vi le doriti, macar unul dintre ele.           
    N-am sa spun decat  ca nu-mi pare rau nici o secunda de “investitia “facuta!  Iar voua va las placerea sa descoperiti placerea unor sapunuri cu adevarat minunate.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

   Recensamant  la… agenda!!!
    Dragelor, banuiesc ca ati trecut si voi prin recenta recenzare, nu?
    Ei bine, eu am trecut de doua ori, si maine trec si a treia oara!!!  Da, chiar asa. In prima faza am declarat intr-un chestionar diverse date, niste prostii in linii mari, daca ma doare ceva, daca tin minte, cum se numeste angajatorul la care lucrez… Si conform principiului “prostii m-a intrebi, prostii iti raspund”  asta am facut. Dar nu asta  e cel mai ciudat lucru legat de recensamantul asta, ci faptul ca urmare scandalului CNP-urilor,  recenzoarea  care m-a avut “in vedere” a trecut sa inregistreze si CNP-ul cu care sunt datoare conform normelor lor,  dar nu in chestionar cum era procedura ci intr-o agenda personala. Da, ati citit bine, in agenda!
 Desigur, asta m-a contrariat si mi-am exprimat nedumerirea. Ce credeti ca mi-a raspuns doamna ? Mi-a spus  cu seninatatea celui care nu minte prima oara, ca nu este interesata de datele noastre si dupa ce le va trece in chestionar va arde agenda.              
  Si pentru ca mama m-a invatat sa n-am incredere in straini, nu puteam sa am incredere nici in  doamna, mai ales ca doamna spunea lucruri trasnite.  Si tot o vorba inteleapta spunea “daca nu poti sa-i convingi, zapaceste-i” asta a incercat sa faca si  doamna cu mine.     M-a rugat sa o sun diseara acasa sa-i dau CNP-ul iar dansa sa-l treaca direct in chestionar. Ha, ha, ha… Astia care fac recensamantul tin chestionarele acasa in sifonier si in functie de necesitati le mai scot si le mai completeaza??!!!  Am ras pe bune!!!
  Si pentru ca eu sunt mai sceptica din fire,  doamna n-a putut sa ma convinga, deci maine ne vom intalni pentru episodul trei din serialul     << Recensamantul>>,  pentru inregistrarea CNP-ului in chestionar.  Sper sa vine cu el,  pentru ca altfel CNP-ul nu-l dau si cine stie,  mai platesc si celebra amenda de care se tot vorbeste. Si pentru ca n-am bani (declar de pe acum), am sanse sa ajung la … mititica!!!!

duminică, 2 octombrie 2011

Ce-am mai facut nou...

   Pai, am facut si bune si mai putin bune!!! De cele mai putin bune n-am sa va povestesc, probabil fiecare le aveti pe ale voastre si nu are rost sa mai vin si cu ale mele, nu?!  Sa va povestesc despre ceva ce mi-a facut placere, cred ca e mai corect si mai placut asa.  Ei bine, miercurea trecuta am luat parte la un eveniment organizat de revista Prevention intr-o locatie din Bucuresti.
   Aveam nevoie de un eveniment de genul acesta, de socializare, caci in ultima vreme am fost prinsa cu serviciul mai mult decat mi-as fi dorit.  Ca orice alta intalnire organizata de Prevention, si aceasta a avut o tema de discutie- Factori ce determina imbatranirea prematura a tenului; Etapele unui ritual corect de ingrijire; Tehnologii moderne folosite in dermatologie.  A fost o intalnire interactiva, cu intrebari tinta din partea invitatelor din public adresate specialistelor prezente.
   Am avut de invatat trucuri noi legate de frumusetea si sanatatea epidermei.
   A fost o intalnire placuta, m-am simtit bine, iar organizatoarele au fost cu adevarat primitoare. S-a simtit asta inca de la sosirea la Villa Rodizio (unde s-a desfasurat evenimentul), ulterior chiar Dorina Slaveanu (redactor-sef) s-a asigurat ca fiecare dintre noi se simte confortabil.
   A fost o seara frumoasa de care aveam nevoie.

Revenire!!!

             Buna,
  Dupa o lunga si nedorita absenta din blogosfera (am avut probleme serioase cu computerul), astazi am  revenit si am placerea de a citi ce s-a mai intamplat pe aici. Am vazut o multime de noutati, vad ca fiecare dintre voi a facut ceva nou(si bun!), si-a cumparat ceva frumos si util sau organizeaza cate un giveaway dragut si tentant.       
  Am tot citit pe blogul Simonei de-a lungul timpului despre produsele Anian, am vazut commenturile, am intrat si pe siteul Triodeluxe si acum m-am hotarat. Am sa ma inscriu la giveawayul organizat de Simona si cine stie, poate norocul imi va surade... Nu vreau sa intelegeti ca vanez giveawayuri, o blogerita chiar spunea ca nu-i plac cele care nu au activitate pe blog dar se tot inscriu poate castiga ceva!  Ei bine, pot parea si eu una dintre acestea, dar in ciuda faptului ca pe blogul meu nu prea postez (nu cumpar foarte des produse, nu sunt nici foarte priceputa in ale blogeritului), urmaresc cam tot ce scriu anumite fete care m-au atras prin stilul lor.        
 Detalii despre giveaway gasiti aici: 
   http://vintagelooksimona.blogspot.com/2011/09/star-giveaway-iii-anian.html                         

     
 
                                           

sâmbătă, 27 august 2011

Un Cavaler al Epocii noastre!

 O zi de sambata obisnuita, la TV1 o emisiune in reluare a Iulianei Ciugulea. Probabil o emisiune dinainte de iunie 2007. Invitat Adrian Pintea, actor drag sufletului meu, si cu siguranta si al altora. Evident ca mi-a facut mare placere aceasta redifuzare a emisiunii Traveling circular, pe care recunosc, n-am vazut-o in premiera la momentul respectiv.
 Adrian Pintea! Un titan al scenei romanesti, un intelectual fin, OM de o deosebita valoare, si ca toti oamenii de valoare, deosebit de discret. Nu vom sti niciodata ce a iubit mai mult: arta, caii sau oamenii! Acum la revederea imaginilor am retrait momente de viata in care i-am urmarit evolutiile in diverse ipostaze care m-au bucurat nespus.  Imi amintesc de zilele de dinainte de 1989 cand serile erau minunate doar stiind ca la Radio erau piese inregistrate cu titanii scenei romanesti.
 Astazi la aceasta emisiune s-a facut o trecere in revista a activitatii artistice a marelui actor, am revazut secvente din filmele in care Adrian Pintea a jucat cu multa pasiune.
 La aceasta emisiune realizatoarea i-a adresat  intrebarea daca isi vede finalul si cand va fi. Raspunsul a fost firesc, da! Peste vreo suta de ani! Sper din suflet ca noi in amintirea noastra sa-l purtam vesnic!



Foto: preluare de pe site-ul oficial  adrianpintea.ro

duminică, 31 iulie 2011

Giveawayul Camyutzei!!!

 Camyutza organizeaza un giveaway pentru noi, cu niste produse care mie imi plac mult. Mirosul de lavanda e unul dintre preferatele mele. Detalii si inscrieri la giveawayul Camyutzei aici:
        http://camynechita.blogspot.com/2011/07/un-mic-premiu-pentru-voi.html

Hair style .. cu voucer!!!

 Asa cum am spus intr-un comment anterior, revin cu o experienta placuta la un salon la care am avut un pachet pentru par (tuns, spalat, tratament, coafat), cu voucer. De fapt, era prima mea experienta cu voucer. Am plecat spre salon cu inima stransa, nestiind ce am sa primesc(ca servicii) . Cand am ajuns am constatat ca interiorul era elegant, spatios, fiecare specialista de la salon avea spatiul propriu de lucru, nu la comun. Am fost invitata sa consum o cafea(din partea casei), am ales un pahar cu apa si mi-am asteptat linistita randul. In acest fel mi-am facut o parere si asupra stilistelor din salon, urmarindu-le la lucru. Una dintre d-re era evident mai conservatoare atat in stilul pe care il aborda in prestatii cat si in propriul stil, cealalta era exact opusul primei, era extravaganta, cu multe pircinguri, o tunsoare spre emo, ce mai, mi s-a facut teama- ma gandeam ca imi face o tunsoare ca a ei!!!! N-am precizat, sunt mai conservatoare in stil! Si stand eu si urmarindu-i prestatia pe capul unui domn caruia incerca sa-i faca din tunsoare o forma acceptabila a craniului (domnul avand o cuta de grasime la ceafa si un craniu mai turtit), am constatat ca un ochi de specialist cu viziune in spatiu si o foarfeca buna, pot corecta mici defecte de la natura. La finalul tunsorii domnului am constatat ca de fapt reusise sa mascheze perfect acele defecte. In acel moment am stiut ca vreau sa ma tunda acea d-ra, care nu avea mai mult de 22-23de ani. M-a intrebat initial ce mi-as dori ca forma, si-a luat o pauza de 2-3min, iar cand a revenit mi-a spus cam cum m-ar vedea ea. Mi-am dat seama ca are alte idei in ceea ce privea parul meu si am decis instantaneu sa  ma las neconditionat pe mainile sale. Si nu mi-a parut rau nici o clipa, Alexis(asa se numeste stilista) este o persoana speciala, in cele aproape 2ore cat am fost pe mainile ei nu mi-am dat seama cum a trecut timpul, a fost deschisa, comunicativa, a fost extraordinara. A ales sa-mi faca o tunsoare cum nu mai avusesem, care urma sa-mi puna in valoare pometii(spunea ea). Nu stiu ce anume mi-a pus in evidenta, dar tunsoarea a fost facuta cu multa atentie si a avut ca rezultat imediat o marire a volumului calotei(exact cum doream, dar nimeni nu reusea sa creeze). In plus, a fost o tunsoare facuta in stil point cut, facuta prin taieri succesive de max 2mm, care a durat foarte mult. Cand am plecat de acolo m-am simtit cu totul alta persoana. De fapt asa si eram, am plecat cu o alta stare de spirit si un alt look. Pe langa toata atentia mi-a mai dat si sfaturi pentru cum as putea sa pastrez linia pe care mi-a creeat-o in coafura. In timpul celor aproape doua ore cat Alexis si-a facut treaba in parul meu, mi-a povestit si ce pregatire profesionala are, ce maestri a avut la scoala de hair style. In sfarsit, am constatat ca de fapt pentru prima oara in viata am nimerit pe mana unei stiliste, nu a unei coafeze care din cateva miscari de foarfeca termina o tunsoare. Regretabil din toata aceasta experienta este ca Alexis m-a facut sa vad ca se poate face mai mult pe un par sanatos cu un foarfece, dar ca pe ea nu am sansa sa o mai intalnesc curand(poate niciodata!), peste cateva zile urmand sa plece la Londra pentru a onora un contract care ii fusese oferit de catre unul dintre maestrii ei londonezi de hair style care o apreciase la unul dintre trainingurile pe care le-a avut in Anglia. Am tinut in mod deosebit sa povestesc aceasta experienta extraordinara pe care am trait-o mergand cu un voucer la salon. Era prima data cand plateam cu voucer, am plecat multumita, dar experientele ulterioare pe care le-am avut la alte saloane (cu voucer) m-au facut sa fiu cu adevarat dezamagita. Sa fie oare din cauza ca etalonul era de o calitate exceptionala?? M-as bucura sa stiu pareri si experiente de-ale voastre similare.

vineri, 29 iulie 2011

O zi mai putin buna...

 Astazi am intentionat sa ies, si pentru ca n-o fac niciodata fara sa ma machiez, am constatat cu surprindere ca pudra mea preferata(si singura de altfel!!) e la final. Pentru cine nu foloseste, nu poate intelege, dar pentru cineva dependent de ea e aproape o drama(glumesc, desigur!). Oricum, am fost neplacut surprinsa ca am  lasat sa ajung la finalul cutiei fara sa cumpar alta. Sa nu credeti ca e ceva scump si pretentios, dar o folosesc de mult timp, am vazut ca e ok, si desi e un produs ieftin isi face bine treaba! Oricum , nu am prejudecati legate de firme, categoric nu!!!Pentru ca am un ten gras cu tendinte acneice, folosesc si fond de ten(pentru acoperire) si pudra pentru absorbtia excesului de sebum in cursul zilei. In acest fel nu am de ce sa pun mana pe fata in cursul zilei. E foarte adevarat ca in cursul zilei tenul isi pierde din prospetime, dar din doua rele il aleg pe cel mai mic. Pudra de care vorbesc este aceasta:
Este un produs Oriflane, se numeste Air Soft Powder, eu folosesc nuanta light. Pretul este de 22.00lei. E acceptabil, nu? M-as bucura sa aflu pareri despre acest produs sau altele similare.

joi, 28 iulie 2011

O alta surpriza frumoasa!

 Fac ce fac si tot peste giveaway-uri dau! Am descoperit unul organizat de Iulia. Sper sa am si sansa sa castig! Puteti sa aflati detalii si sa va inscrieti aici!
            http://suntfrumoasa.com/2011/07/giveaway-produse-balea/

Un nou giveaway pentru noi!!!

 Astazi citind pe diverse bloguri am descoperit un giveaway nou, organizat de Laura, cu niste lucruri foarte dragute si mai ales utile. Evident ca mi-a suras ideea de a le castiga, deci ma inscriu. Detalii gasiti aici
http://laurasconer.blogspot.com/2011/07/first-giveaway-by-laura-d.html

miercuri, 27 iulie 2011

Actiune civica!!!

 Buna,
Aseara am citit pe blogul camelcutzei despre parteneriatul dintre Rexona si RATB  "Rexona salveaza nasurile calatorilor din RATB!" si astazi am avut grija sa spun fiecarui cunoscut de-al meu despre asta. Am dat toate detaliile pe care le aveam de pe blogul ei gandindu-ma ca de fapt e o actiune civica, aceea de a-i proteja prin informatie si deodorantul pe care urmeaza sa-l primeasca , pe potentialii calatori ai regiei de transport bucurestene. Detalii gasiti aici http://www.the-beauty-addict.com/, si m-as bucura daca a-ti da informatia mai departe. Ar fi un bine care ni s-ar intoarce sub forma de mirosul prietenoase!

Dezamagire, numele tau e ...voucer!!!

  Buna,
Se pare ca sunt potrivita pentru un rol important in filmul "Toate mi se intampla numai mie". Dupa cum va povesteam zilele trecute, ieri am avut programare la manichiura+pedichiura+parafina(pentru ambele)+gomage+hidratare+ulei cuticule+oja essie. Totul la 29 lei/ voucer. Pomana veti zice! Da, ar fi fost pomana daca totul ar fi fost facut bine. De fiecare data la manichiura cuticulele mi s-au indepartat dupa inmuiere in apa, acum am stat 30secunde cu un ulei, iar dupa, taiate cu forfecuta. Desigur ca nefiind inmuiate, nu au putut fi indepartate corespunzator. La pedichiura, desi cuticulele erau suficient inmuiate, nici aici nu s-a pus accentul pe indepartarea lor. Daca ati vedea astazi unghiile mele si de la maini si de la picioare, ati crede ca trebuie sa merg la salon in zilele urmatoare. De tratamentul cu parafina nu pot spune prea multe. Nu am mai facut pana acum, dar am auzit ca , dureaza 10-15min. Ei bine, eu am stat max.5min.si la mani si la pedi. Hidratarea nu stiu la ce s-a referit, probabil a avut loc atunci cand am stat cu picioarele in bazin!!!(ha, ha, ha!!!) Lacul de unghii a fost ales de mine in functie de nuanta pe care am dorit-o, dar din gama essie n-am prea avut ce sa aleg, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu china glaze. Mie firmele astea nu-mi spun mai nimic, dar china glaze am avut ocazia sa  testez  ieri. Desi procedurile in salon au inceput cu pedichiura, si ar fi fost timp suficient sa se usuce oja pe unghiile de la picioare, dupa ce am iesit din salon la lumina naturala si mi-am privit manichiura am avut curiozitatea sa-mi "admir" si pedichiura, astfel ca mi-am scos (pe strada!!) un picior din balerini. Ce credeti, oja era jumulita la varfuri. Plus ca fiind o nuanta mai apropiata de culoarea pielii, am avut surpriza sa vad ca nici nu era uniform repartizata. In salon la lumina lampii acest amanunt nu a fost vizibil. Despre gomage, nu va spun nimic pentru ca nu stiu ce presupune, n-am avut parte de el. Sau poate se referea la pilitul calcaielor, habar n-am. Oricum, nu mai pot sa aflu despre asta pentru ca la acel salon nu am sa mai merg. Sunt din ce in ce mai reticenta vis-a-vis de prestatiile pe baza de voucer. Am tot mai mult sentimentul ca sunt privita ca o persoana de calitate joasa, care nu poate emite pretentii in privinta calitatii oferite. Sunt hotarata sa nu mai fac economii de genul asta. Adica sa-mi fac manichiura si pedichiura de 2 ori intr-o saptamana. Poate ca asta ar trebui sa fac, dar e totusi un efort financiar pentru mine, asa ca o tura am sa prestez eu la mine acasa. Sunt convinsa ca rezultatele vor fi mai bune decat cele obtinute la salon!

marți, 26 iulie 2011

Si curaj si inconstienta!!!

 Asa cum spuneam aseara, astazi urma sa merg la manichiura +pedichiura cu voucer. Ei bine, am fost si asa cum banuiam, a iesit o ...varza. Unghii taiate prost, fara definirea formei, cuticule superficial taiate, lac de unghii dat aiurea, una peste alta, o varza!!! Dupa ce am iesit de acolo m-am oprit pe strada si mi-am pozat unghiile cu telefonul. Nu-mi vine sa cred cum arata. Nu am chef, dar ma gandeam sa postez niste poze sa vedeti si voi. Am patit mai rau ca anais. Ea macar le-a sters si le-a colorat din nou, eu trebuie sa-mi indepartez cuticulele si abia apoi sa dau cu altceva. Sunt super dezamagita. Am dat dovada si de curaj si de inconstienta sa mai merg cu voucer la vreun salon avand in vedere ca am mai patit-o!!!Nimic nu e nou sub soare!!!

luni, 25 iulie 2011

Curaj sau inconstienta!!!

  Maine am sa merg la manichiura-pedichiura cu voucer. Abia astept, asta tinand cont de ce-am patit la ultima vizita la salon (am postat despre aceasta intamplare!). Inteleg ca si anais a patit-o. Abia astept sa va tin la curent, in acest fel vedem catre ce inclina balanta, mai mergem sau nu la salon cu voucer.

duminică, 17 iulie 2011

Noroc sau perseverenta??!!

 Buna! In dimineata asta m-am trezit cu gandul de a citi pe bloguri si asa am dat peste ceva ce mi-a atras atentia. Un concurs cu un premiu care m-a interesat, o perie pentru fard. Sunt adepta pudrei si in consecinta am mare nevoie de o perie noua. E drept ca nici cea pe care o folosesc acum nu-i de lasat, dar una noua m-ar face sa ma simt mult mai bine!!  Am sa va las linkul catre acest concurs si cine stie, poate avem o sansa! Deci, bafta tuturor si nu va pierdeti speranta, poate in curand veti avea o perie noua!
http://irinaana.blogspot.com/2011/07/random-miss-taylor-kabuki-sigma.html#comment-form

vineri, 15 iulie 2011

Amatori de chilipiruri!!!

Buna! N-am mai avut timp sa va mai povestesc de ceva vreme, dar intamplarile de ultima ora m-au determinat sa gasesc cateva minute pentru a va relata o peripetie nascuta din dorinta de chilipiruri. Ei bine, am cumparat un voucer la Golden Arcadya Salon pentru manichiura+pedichiura+lac de unghii OPI+ tratament cu parafina pentru maini, totul la 25lei. Mi s-a parut ok ca pret, dar dupa ce am mers la salon mi-am revizuit parerea. Am avut parte de o curatare impecabila a unghiilor, dar partea cu lacul de unghii si tratamentul cu parafina au stricat buna impresie, in sensul ca lacul de unghii a fost Farmec(asta era oferta la fata locului), iar parafina a fost taiata de pe lista- nici macar nu s-a vorbit despre asta. Am postat un comment pe site-ul de unde am cumparat voucerul si asta a starnit nervii celor de la salon. S-au iritat si m-au sunat sa-mi ceara socoteala pentru ca i-am reclamat (expresia le apartine!), mi-au reprosat ca n-am vazut ojele OPI care la acel moment nu erau(desi mi s-a spus ca erau, eu nu le-am vazut), dar desi in voucer era trecut clar OPI, nu mi-a atras nimeni atentia la salon ca lacul pe care l-am solicitat eu ca nuanta nu face parte din oferta. Banuiesc ca le-a convenit asta, cred ca preturile difera destul de mult intre cele doua firme. Despre parafina nici vorba, nici macar nu s-a vorbit despre subiect. Concluzia, atunci cand te gandesti ca faci o afacere surprinzator de convenabila, gandeste-te de doua ori, analizeaza si apoi scoate banii sa platesti un serviciu! S-ar putea sa nu beneficiezi de el!!! Am sa va las si link-ul catre site-ul cu pricina si oferta de care m-am "bucurat"!!!http://www.coolbuy.ro/offers/view/manichiura_pedichiura_OPI_clasica_french_tratament_parafina_maini

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Weekend!!!

  Salut! Nu stiu ce veti face voi astazi, dar eu intentionez sa ma ocup mai mult de mine(mai mult decat in cursul saptamanii!!). Adica, ceva in plus pentru sporirea starii de spirit, care pe final de saptamana e cam redusa. M-am gandit la un tratament cosmetic ad-hoc, cu ce pot si cu ce am pe acasa. Am spre exemplu in plan o masca peeling cu extract de iasomie. Am un ten gras cu pori dilatati, deci aceasta masca e o mana cereasca pentru mine. Curata foarte bine (extrage , de fapt celulele moarte , sebumul oxidat in pori) si in plus nu imi produce iritatii, avand si un ten sensibil. Sunt foarte multumita de aceasta masca de cativa lei de la Oriflame. Personal nu am prejudecati in ceea ce priveste marcile produselor cosmetice, atunci cand descopar un produs care imi face bine raman consecventa lui. In general, dupa o bibileala de genul asta ma simt remontata, vad lumea altfel!!! Voi ce faceti in sensul acesta, pentru a va simti mai bine?? M-as bucura sa aflu pareri! O zi frumoasa tuturor!

vineri, 29 aprilie 2011

O zi mohorata!!!

  Dragilor azi a fost cer noros si toata ziua m-am simtit ca naiba! Singurul lucru pozitiv care mi-a umblat prin minte, si care a reusit sa ma deturneze putin de la starea neplacuta a fost gandul la viitorul parfum pe care urmeza sa mi-l cumpar! Da, de ceva vreme caut, prospectez, cer pareri vis-a -vis de preturi (caci vis-a - vis de gusturi nu cer parerea!!). Ei bine, deja mi-am facut o parere in legatura cu ce vreau sa cumpar. Am ales o apa de toaleta de la Lancome la 75 ml- Magie Noir. Folosesc marca asta de multi ani, uneori am mai folosit pentru scurte perioade de timp si altceva, cum ar fi: Opium de la Yves Saint Laurent ( bunnn!!) sau pentru momentele cand ma simteam vulnerabila foloseam Gentleman de la Givenchy( da, ati citit bine, nu e  o greseala, e barbatesc!). Am mai  folosit si alte marci masculine, nu am prejudecati, caci dupa cum bine stiti, parfumul se fixeaza diferit in functie de ph-ul epidermei noastre. Imi plac mult parfumurile care au in compozitie note de santal , ambra, tuberoza. Ah, deja am uitat ca a fost o dimineata urata, ca a plouat intre timp, am uitat totul , nu am in minte decat mirosuri de parfumuri, unul mai placut decat celalalt!!! Deja ma simt minunat! Sper ca si voi sa va simtiti la fel si sa aveti o seara placuta!!!

miercuri, 27 aprilie 2011

Vechituri??!!

 O zi proasta azi! A inceput rau, s-a terminat si mai rau! In general imi plac pietrele semipretioase, iar astazi am plecat in cautarea unui "atelier" unde sa pot inlocui o inchizatoare la o bratara de argint. La unul dintre ele mi s-au cerut 25lei ( cam 25% din pretul bratarii la cumparare), la altul mi s-a spus ca nu merita sa inlocuiesc inchizatoarea, mai bine imi iau alta bratara. Ei bine, in principiu  s-ar putea ca domnul sa aiba dreptate, dar a scapat din vedere un aspect foarte important pentru mine: valoarea sentimentala a bratarii! La fel , as fi avut nevoie de ajutor la a pune niste agatatori din argint la niste pandantive, dar nici cu ele nu am avut mai mult noroc. Mi s-a  parut chiar ca specialistul de la atelier a zambit ironic! Ei bine, asta e! Si maine e o zi, nu??

luni, 25 aprilie 2011

Sarbatori Fericite tuturor!

  Va salut pe toti fara sa va fi cunoscut! Va doresc toate cele bune, fara sa stiu de ce aveti nevoie, va doresc tot ce-mi doresc mie! Ce-mi doresc mie?? Ei bine, imi doresc multa liniste in suflet, multa caldura umana, multa sinceritate din partea celor din jur, comunicare, si cate altele de care acum nu-mi mai aduc aminte sa le enumar.Voi aveti nevoie de toate acestea, caci eu vi le doresc??!! Va veti intreba ce-i cu urarea asta, nu? Ei bine, e rezultatul zilelor de sarbatoare in care toate acestea mi-au lipsit. Tocmai de aceea ma gandesc ca poate au mai fost si altii in situatia mea si poate inteleg despre ce scriu. Daca nu sunt, ei bine, ganditi-va dragii mei ca ati citit dintr-un roman de doi lei o fraza fara sens si mergeti mai departe. Uitati ce ati citit! Puteti? Astept sa-mi spuneti ca ati fost fericiti, ca nu intelegeti ce v-am urat, ca de fapt nu ma intelegeti! N-ati fi singurii! O seara frumoasa va doresc!